Primăria Constanța informează că polițiștii locali au desfășurat o nouă acțiune pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de autovehicule abandonate sau fără stăpân.
Potrivit municipalității, 50 de vehicule au făcut obiectul dispozițiilor de ridicare emise de primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.
Dintre acestea, 37 de autovehicule au fost ridicate efectiv, în timp ce 13 proprietari au eliberat domeniul public sau au intrat în legalitate după primirea somațiilor.
Autovehiculele ridicate au fost transportate în parcul auto al municipalității, situat pe strada Câmpul cu Flori nr. 11. Proprietarii care doresc să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru îndeplinirea formalităților legale.
Persoanele care pot dovedi calitatea de proprietar sau deținător legal sunt rugate să se prezinte la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, Șoseaua Industrială nr. 7, pentru revendicarea și restituirea vehiculului.
În cazul în care vehiculele nu sunt revendicate în termenul prevăzut de lege, vor fi aplicate dispozițiile Legii nr. 421/2002.



