Profitul Nuclearelectrica este estimat să scadă cu 41% în acest an față de bugetarea inițială, urmare a opririi prelungite a centralei nucleare de la Cernavodă.
Compania a elaborat un draft de rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli pe 2026 și estimează că cele două unități nucleare ale centralei de la Cernavodă vor fi repornite la 1 noiembrie.
Potrivit documentului publicat de Nuclearelectrica, nivelul rectificat al profitului brut este cu 41,5% mai mic decât profitul brut bugetat aprobat, astfel că noul profit net al companiei scade cu aproape un miliard de lei față de cel bugetat anterior, până la 1,4 miliarde de lei.
Și nivelul rectificat al productivității muncii scade cu 17,3% față de valoarea bugetată aprobată.
De asemenea, compania propune reducerea programului de investiții de la 3,47 miliarde de lei la 3,36 miliarde.
Elaborarea prezentei propuneri bugetare urmează un principiu de prudență, având la bază două premise distincte: pentru estimarea veniturilor s-a considerat repornirea celor două unități nucleare începând cu 1 noiembrie 2026, iar cheltuielile de exploatare au fost estimate prudent, ținând cont de un scenariu mai favorabil, se arată în comunicatul Nuclearlectrica.
SNN estimează o reducere cu 18,4% (peste 991 milioane lei) a veniturilor din producția vândută, față de bugetul aprobat, cauzată de opririle neplanificate ale celor două reactoare din cursul anului 2026, care au determinat diminuarea cu peste 25% (2.337 GWh) a prognozei de producție pe anul în curs, de la 9.080 la 6.743 GWh.



