Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul privind desemnarea lui Siegfried-Vasile Mureșan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, a anunțat, astăzi, Administrația Prezidențială.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament.
Șeful statului a spus că l-a ales pe Mureșan, ‘prima opțiune’ a sa, deoarece a avut cele mai multe voturi din partea partidelor venite la consultări.
Decretul privind desemnarea mea drept candidat pentru funcția de prim-ministru a fost publicat în Monitorul Oficial. Îi mulțumesc Președintelui României pentru această desemnare. Tratez această responsabilitate cu maximă seriozitate și cu un obiectiv clar: formarea unui guvern competent, stabil și capabil să ducă România înainte. Vom corecta nedreptățile acumulate în societate și vom fi un guvern proeuropean fără echivoc, a transmis Siegfried Mureșan.
Potrivit Constituției, candidatul la funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.



