Cu prilejul marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului, Primăria și Consiliul Local ale Comunei Cumpăna, împreună cu Consiliul Parohial al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Cumpăna, invită toți credincioșii să participe la hramul primei biserici din localitate.
Vă invităm să ne fiți alături la această mare sărbătoare a comunității noastre, pentru a petrece împreună în rugăciune, credință și bucurie duhovnicească ziua închinată Maicii Domnului. Maica Domnului să ne ocrotească și să ne dăruiască tuturor sănătate, pace și binecuvântare, transmit oficialii locali
Credincioșii sunt așteptați după următorul program.
VINERI, 14 AUGUST 2026
Ora 18:00 – Slujbă de Priveghere și Prohodul Adormirii Maicii Domnului
SÂMBĂTĂ, 15 AUGUST 2026
Ora 08:00 – Sfânta Liturghie
Ora 11:00 – Primirea ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
Ora 13:00 – Agapă frățească
În această zi de sărbătoare, cei prezenți se vor putea închina la sfintele moaște ale:
• Sf. Epictet și Sf. Astion de la Halmyris
• Sf. Zotic, Sf. Atal, Sf. Camasie și Sf. Filip de la Niculițel
• Sf. Apostol Andrei
• Sf. Andrei Criteanul
• Sf. Ioan Maximovici



