Live News

12.3°C
  • Constanța
12.3°C
  • Constanța
19/10/2026
Urmăriți-ne
24CT.roAdministrațieMăsuri pentru siguranța elevilor, în localitatea Lumina

Măsuri pentru siguranța elevilor, în localitatea Lumina

Aproape 2.900.000 de elevi și preșcolari încep luni anul școlar – 2026-2027.

Cursurile se desfășoară din 7 septembrie 2026 până la data de 18 iunie 2027.

Primăria Lumina,  județul Constanța, informează că, înainte de începerea noului an școlar, au fost refăcute marcajele trecerilor de pietoni din apropierea unităților de învățământ din comună.

Intervențiile au vizat în primul rând zonele frecventate zilnic de elevi, astfel încât trecerile de pietoni să fie cât mai vizibile, iar deplasarea copiilor spre și dinspre școală să se desfășoare în condiții de siguranță.

Îi rugăm pe conducătorii auto să circule cu atenție sporită în apropierea școlilor și să reducă viteza în zonele frecventate de copii, transmit autoritățile locale.

Lucrările de semnalizare rutieră vor continua și în perioada următoare, etapizat, și pe alte străzi din comună, acolo unde marcajele necesită refacere sau reîmprospătare.

Totodată, Primăria Comunei Lumina și Consiliul Local  vor acorda și în acest an sprijin pentru educație.

Pentru elevii din școli, fondurile acordate vor putea fi utilizate pentru achiziționarea manualelor auxiliare necesare activităților de la clasă, iar pentru grupele de preșcolari, pentru achiziționarea materialelor didactice necesare desfășurării activităților educaționale.
Fiecare unitate de învățământ, clasă și grupă își va stabili propriile necesități, în funcție de activitățile desfășurate și de materialele de care are nevoie.
Sprijinul  va răspunde nevoilor reale ale elevilor, preșcolarilor și cadrelor didactice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri asemănătoare