Live News

7.4°C
  • Constanța
7.4°C
  • Constanța
17/10/2026
Urmăriți-ne
24CT.roPoliticăCristian Cîrjaliu a renunțat la funcția de vicepreședinte al Organizației Județene PSD Constanța

Cristian Cîrjaliu a renunțat la funcția de vicepreședinte al Organizației Județene PSD Constanța

Cristian Cîrjaliu și-a anunțat, joi 3 septembrie 2026,  demisia din funcția de vicepreședinte al Organizației Județene PSD Constanța.

Primarul comunei Agigea a precizat că hotărârea are efect imediat.

Această decizie vizează strict funcția de conducere de la nivel județean, îmi mențin calitatea de membru PSD și funcția de președinte al Organizației Locale a PSD Agigea, a spus  Cristian Cîrjaliu.
Potrivit acestuia, hotărârea de a se retrage din structura de conducere județeană  reprezintă un act de demnitate și responsabilitate politică, întrucât actuala formulă de management a organizației este total incompatibilă cu principiile care i-au ghidat activitatea în partid timp de 23 de ani.
Nu pot fi coleg de conducere cu o persoană în privința căreia există acuzații grave privind agresarea unor femei social-democrate. Sunt acuzații care nu pot fi ignorate și care trebuie clarificate. Nu pot, de asemenea, să fiu partener politic cu un om care vrea sa conducă Organizația PSD a Județului Constanța și care, în opinia mea, nu își respectă promisiunile electorale, a adăugat primarul din Agigea.
Cîrjaliu a mai declarat că își continuă activitatea în PSD și la nivelul comunei Agigea, însă, în lipsa unor clarificări solide și a unui climat bazat pe respect, încredere și demnitate, refuză să-și asocieze numele cu actuala conducere județeană.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri asemănătoare