Constanța se înfrățește cu orașul Izmir din Turcia.
Primarul Vergil Chițac a lansat proiectul de hotărâre care propune aprobarea unui Acord de înfrățire cu orașul Izmir, una dintre cele mai importante metropole portuare din Republica Turcia.
Consiliul Locala Municipal se va reuni, mâine, în ședință, iar pe ordinea de zi se află și proiectul de hotărâre privind stabilirea relațiilor de înfrățire între Constanța și Izmir.
În referatul de aprobare se arată cele două orașe prezintă caracteristici asemănătoare prin pozițiile comerciale și portuare la Marea Neagră, respectiv la Marea Egee.
Este subliniată, totodată, multiculturalitatea Constanței, unde există o comunitate importantă de etnici turci și tătari.
Acordul prevede cooperare economică, schimburi educaționale, dezvoltarea culturii și a turismului, prin promovarea reciprocă a celor două destinații.



