Live News

15°C
  • Constanța
15°C
  • Constanța
16/10/2026
Urmăriți-ne
24CT.roAdministrațieAnchete de circulație în județul Constanța. Șoferii sunt întrebați despre destinație și scopul călătoriei

Anchete de circulație în județul Constanța. Șoferii sunt întrebați despre destinație și scopul călătoriei

O nouă etapă a anchetei de circulație „Origine – Destinație” se desfășoară miercuri, 7 octombrie 2026, pe drumurile naționale administrate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Acțiunea se desfășoară în mai multe puncte stabilite din punct de vedere statistic, în intervalele orare 08:00–12:00 și 14:00–18:00, conform calendarului stabilit la nivel național.
La nivelul D.R.D.P. Constanța, astăzi, au fost amenajate următoarele puncte de colectare a datelor:
• DN 3, în zona UAT Cuza Vodă, județul Constanța;
• DN 41, în zona UAT Căscioarele, județul Călărași;
• DN 22, în zona UAT Tulcea, județul Tulcea;
• A2, în zona nodului rutier Drajna, județul Călărași.
Ancheta de Circulație „Origine – Destinație” este o acțiune desfășurată periodic la nivel național, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), din cadrul CNAIR, pe întreaga rețea de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din România, menționează DRDP.
Chestionarele utilizate în cadrul anchetei au rolul de a colecta date referitoare la deplasările efectuate pe rețeaua rutieră.
Informațiile obținute contribuie la elaborarea studiilor de trafic, fundamentarea proiectelor de infrastructură rutieră și planificarea viitoarelor investiții în domeniu.
Întregul proces se desfășoară cu respectarea prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal.
În cadrul anchetei nu sunt colectate date precum numărul de înmatriculare al autovehiculului sau identitatea conducătorilor auto.
 Ancheta de Circulație „Origine – Destinație” 2026 va continua în următoarele zile stabilite în calendarul național:
• 21 octombrie 2026;
• 28 octombrie 2026;
• 4 noiembrie 2026.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri asemănătoare