La Techirghiol a fost inaugurată recent o nouă creșă.
Unitatea are o capacitate de 40 de locuri pentru copii cu vârste între 0 și 3 ani.
Noua creșă este mai mult decât o clădire. Este o investiție în copiii noștri, în sprijinirea familiilor tinere și, mai ales, în viitorul orașului Techirghiol, a transmis primarul Iulian Soceanu.
Investiția are o valoare totală de 16.063.882 lei, inclusiv TVA, fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 – Educație, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Clădirea a fost realizată pe un teren de 4.000 mp, are o suprafață construită desfășurată de 1.295 mp și respectă standardele nZEB de eficiență energetică.
Pentru mine, una dintre cele mai mari satisfacții ale acestui proiect este faptul că, prin finalizarea noii creșe, Techirghiolul își completează rețeaua educațională.De acum, un copil poate parcurge aici, acasă, întregul său traseu educațional: de la creșă, la grădiniță, învățământ primar, gimnazial și până la absolvirea liceului.Acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru viitorul unei comunități: să creăm condiții pentru ca tinerii să rămână, să își întemeieze familii și să își poată crește și educa copiii acasă, la Techirghiol, a adăugat edilul.
Proiectul a fost implementat prin Compania Națională de Investiții, iar UAT Orașul Techirghiol, în calitate de beneficiar și cofinanțator, a asigurat din bugetul local lucrările necesare racordării la utilități – apă, canalizare, gaze naturale și energie electrică – pentru ca această investiție să devină pe deplin funcțională.



