Rompetrol Rafinare continuă investițiile pentru creșterea eficienței energetice și reducerea amprentei de carbon a rafinăriei Petromidia.
Compania anunță construirea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 9,4 MW.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 44 de milioane de lei, din care aproximativ 14 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă acordată prin Fondul pentru Modernizare.
Centrala va produce anual, potrivit estimărilor, peste 9.800 MWh de energie electrică din surse regenerabile, întreaga cantitate fiind destinată consumului propriu al rafinăriei.
Prin implementarea proiectului, Rompetrol Rafinare estimează reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 𝟔.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐭𝐨𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐎₂, contribuind la îmbunătățirea performanței energetice și de mediu a platformei industriale.
Proiectul urmează să fie implementat până la finalul anului 2028.
Noua investiție completează proiectele de modernizare și eficientizare energetică dezvoltate în ultimii ani la Petromidia.



