Live News

14.3°C
  • Constanța
14.3°C
  • Constanța
06/06/2026
Urmăriți-ne
24CT.roAdministrațieBulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal

Bulevardul Tomis redevine pietonal în acest weekend.
Primăria precizează că, astfel, constănțenii și turiștii au ocazia de a se bucura de centrul orașului într-o atmosferă relaxată, dedicată plimbărilor și activităților în aer liber.
Tronsonul dintre Capitol și Miga va fi transformat într-un spațiu de promenadă, cu zone pentru relaxare, întâlniri cu prietenii, activități pentru copii și momente petrecute în aer liber.
Pentru desfășurarea activităților, pe Bulevardul Tomis, între Bulevardul Mamaia și Bulevardul Ferdinand, vor fi instituite următoarele măsuri:
• Restricționarea locurilor de parcare în data de 15.05.2026, în intervalul 22:00 – 06:00;
• Restricționarea circulației rutiere în perioada 16.05.2026, ora 06:00 – 18.05.2026, ora 00:00, subliniază municipalitatea.
Autobuzele liniilor 2-43, 43C, 43M și 5-40 vor circula deviat, pe bulevardul Mamaia și strada Răscoalei 1907, pe sensul către Gara Constanța, cu opriri în stațiile Colegiul Pedagogic și Piața Unirii.
Promenada urbană este organizată la inițiativa Asociației Weekend pe Tomis, care susține transformarea temporară a centrului orașului într-un spațiu dedicat comunității și timpului petrecut împreună.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri asemănătoare